Lecția Națională – Cum să-ți antrenezi încrederea în tine

Lecția Națională – Cum să-ți antrenezi încrederea în tine

Asociația HoltIS și UNICEF vă lansează invitația de a participa la Lecția Națională Cum să-ți antrenezi încrederea în tine, eveniment  organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea abilităților parentale pentru a asigura drepturile și sănătatea mintală a copiilor”, desfășurat cu sprijinul tehnic al UNICEF în România.

Această lecție creează un cadru pozitiv în care elevii își exprimă identitatea și o corelează cu cea socială, explorându-și interesele și resursele personale. Prin implicare activă, își dezvoltă încrederea în sine, auto-eficacitatea și motivația intrinsecă, adoptând o perspectivă de creștere. În același timp, sunt încurajați să își asume alegerile, să acționeze responsabil în relații și să manifeste inițiativă și curaj atât la nivel personal, cât și de grup.

În vederea participării vă invităm să vă înscrieți aici – LINK. Ulterior înscrierii vă vom pune la dispoziție următoarele resurse suport gratuite (format electronic descărcabil):

  • Planul de lecție pentru fiecare categorie de vârstă în parte: preșcolar, primar,  gimnazial și liceal,material care va fi folosit pentru activitatea cu grupul de elevi).

După înscriere, fiecare cadru didactic organizează o activitate cu un grup de elevi cu temaLecția Națională Cum să-ți antrenezi încrederea în tine, până la data de 02.06.2026

La finalul activității, se vor parcurge următorii pași:

  • Cadrele didactice vor completa pe platforma QIE informațiile referitoare la activitatea desfășurată și vor încărca cel puțin o fotografie din cadrul activității.
  • Fotografia trebuie să evidențieze clar faptul că activitatea a avut loc.
  • Nu se acceptă imagini cu tabla, prezentări PPT sau fișe de lucru.

Fiecare cadru didactic care parcurge întregul proces (organizarea Lecției Naționale și raportarea ei pe platformă), va primi un certificat de participare, în format electronic.

Pentru a participa la activitate, vă rugăm să urmați pașii:

  1. Perioada de derulare a activității este: 08.05.2026-02.06.2026
  2. Înscrierea și descărcarea materialelor se face pe platforma QIE, accesând linkul până la data de: 15.05.2026
  1. În urma înscrierii, veți primi un e-mail cu datele de autentificare pentru activitate;
  2. După autentificare, puteți descărca materialele suport puse la dispoziție pe platformă;
  3. Activitatea poate fi desfășurată cu un grup de elevi până cel târziu la data de 02.06.2026;
  4. Durata activității va fi de aproximativ 50 minute;
  5. În urma desfășurării activității, completați un formular de feedback pe platforma QIE până la data de: 05.06.2026
  6. În semn de apreciere, veți primi un certificat de participare la activitate în format online.

Calendar eveniment:

  • Înscriere și descărcare materiale: 08.05.2026-15.05.2026
  • Deadline organizare activitate cu elevii: 18.05.2026-02.06.2026
  • Feedback activitate: până pe 05.06.2026
  • Verificarea datelor încărcate de către Asociația HoltIS: 08.06.2026-12.06.2026
  • Eliberarea și descărcarea certificatelor de participare: 15.06.2026-19.06.2026

Comments are closed.