Rezultate – Sesiune Națională – Dezvoltarea abilităților de viață independentă

Sesiunea Națională – Dezvoltarea abilităților de viață independentă, organizată de Asociația HoltIS în cadrul proiectului „Împreună pentru viitor”, în parteneriat cu Reprezentanța UNICEF în România s-a încheiat pe 07 martie 2021.
În cadrul evenimenului s-a înscris un număr de 4.504 cadre didactice, iar la activitățile desfășurate de acestea au participat 54.540 elevi din școli, atât în mediul online (Zoom, Google Meet), cât și față în față (acolo unde a fost posibil).
În urma participării la această sesiune, elevii:
- Au înțeles ce sunt abilitățile de viață independentă,
- Au explorat diversele concepte legate de abilităţile noncognitive,
- Au conştientizat importanţa dezvoltării acestor abilităţi la propria persoană,
- Au descoperit modalităţi eficiente pentru o stimă de sine sănătoasă,
- Au înţeles cum implicarea în diverse activităţi stimulează creativitatea.
Cadre didactice înscrise: 4.504
Elevi participanți: 54.540
Unități de învățământ: 2.200
Județe: 42
Mulțumim celor care s-au implicat în această activitate!
Urmăriți-ne, aici, pe site și pe pagina de facebook HoltIS pentru noi sesiuni de parentig apreciativ din Curriculum de Educație Parentală Apreciativă.