Comunicat de presă – 22 februarie 2019

Comunicat de presă – 22 februarie 2019

Comunicat de presă – 22 februarie 2019

Caravana mesajelor incluziunii sociale s-a derula în ziua de 21 februarie 2019 la Școala Gimnazială Deleni.

Copiii au primit în dar dulciuri

Evenimentul face parte din activitățile prevăzute în cadrul proiectului ”Școli prietenoase în comunități implicate”

Cântece, veselie și mesaje pentru susținerea educației – astfel a arătat ziua de 21 februarie 2019, când reprezentanții I.S.J. Iași, ai Asociației HoltIs și ai Fundației Cote au poposit la Școala Gimnazială Deleni pentru derularea unui eveniment educațional remarcabil, ce face parte dintr-o amplă campanie de informare și conștientizare locală a importanței educației și a valorilor incluziunii sociale. Este vorba despre caravana mesajelor incluziunii sociale, în cadrul căreia s-au purtat discuții cu elevii și cu părinții acestora, cu cadrele didactice, fiind prezentate activitățile și programele de tipul Școală după școală ce se vor derula în localitate în următorii 3 ani, fiind distribuite, de asemenea, flyere.

Elevii școlii au prezentat un program elaborat de cântece și dansuri populare, surpriza pentru public fiind corul bărbătesc al cadrelor didactice din Deleni, care a interpretat în primă audiție 3 melodii : Rău mă dor ochii, mă dor, prelucrare folclorică, Leliță Săftiță, prelucrare folclorică și O, mamă, tu!, prelucrare după Anda Călugăreanu.

Prin proiect, elevii de gimnaziu vor beneficia de activități nonformale (tabere, ateliere estivale), propuse și coordonate de reprezentanții Fundației Cote. Părinții elevilor din școală vor beneficia de cursuri de educație parentală. Sunt de asemenea foarte importante și celelalte beneficii pe care proiectul le aduce în comunitate. De asemenea, Școala Gimnazială Deleni va beneficia în cadrul proiectului și de dotări : 1 tablă interactivă multifuncțională, laptop, precum și mobilier școlar pentru două săli de clasă.

Echipa care a planificat și derulat caravana este formată din managerul de proiect, prof. dr. FARCAȘ Genoveva, MANEA Sabina, expert coordonator campanie informare și conștientizare locală, RAUS Gabriela, expert coordonator echipa mobilă de sprijin educațional, SIMION Mihaela, expert responsabil Școală după școală, MOTAȘ Viorel, expert responsabil A doua șansă, Luciana ANTOCI, TAMAȘ Camelia, consilier școlar, MENDELOVICI Alina, expert educație specială. Primarul comunei, Ec. Dumitru PRIGOREANU, precum și directorul unității de învățământ, Creangă Elena, au susținut derularea caravanei, exprimându-și bucuria și satisfacția de a fi beneficiari ai proiectului Scoli prietenoase în comunități implicate.

Caravana mesajelor incluziunii sociale va poposi în luna martie la Școala Gimnazială Pârcovaci, urmând ca Liceul Teoretic “Lascăr Rosetti” Răducăneni să-i fie gazdă în luna aprilie.

Inspectoratul Școlar Județean Iași, alături de partenerii săi, Asociația HoltIS și Fundația COTE, implementează acest proiect în cadrul Programului „ȘCOALĂ PENTRU TOȚI”, Axa prioritară 6, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Contact: Prof. Sabina Maria MANEA, Coordonator de campanie de informare și conștientizare locală, Telefon 0745 989 507, e-mail: sabinaro@yahoo.com

Materialul in format PDF

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.