Comunicat de presă 1 februarie 2019
Sursa:
http://scoli-prietenoase.ro/2019/02/01/comunicat-de-presa-4-februarie-2019/
Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza” din Podul Iloaiei este locul în care s-a derulat în ziua de 31 ianuarie 2019 un eveniment educațional remarcabil, ce face parte dintr-o amplă campanie de informare și conștientizare locală a importanței educației și a valorilor incluziunii sociale. Astfel, în cadrul caravanei mesajelor incluziunii sociale s-au purtat discuții cu elevii și cu părinții acestora, cu cadrele didactice, au fost prezentate activitățile și programele de tipul Școală după școală ce se vor derula în localitate în următorii 3 ani și au fost distribuite flyere. De asemenea, un număr de 74 de cursanți sunt înregistrați la Podul Iloaiei în programul A doua șansă derulat în cadrul proiectului. Elevii școlii au prezentat un program de cântece și dansuri, iar momentul culminant a fost reprezentat de propunerea pe care corul școlii, Lia Ciocârlia, a făcut-o : un imn al proiectului, muzica și versurile fiind compuse de dirijorul corului, prof. Stepanida Postelnicu. Elevii și profesorii din public au primit cu aplauze compoziția audiată în premieră, astfel încât aceasta a fost adoptată cu mult entuziasm și a devenit, oficial, imnul proiectului. Programul artistic a fost un mesager al sloganului promovat de caravană : Școala deschide porțile către cunoaștere! Elevii claselor a V-a B, a V-a D, a VI-a B, a VI-a C, a VII-a A, a VII-a B și a VIII-a A au pregătit de asemenea pancarte, afișe și stegulețe cu mesaje educaționale.
Prin proiect vor fi asigurate servicii și programe educaționale. Astfel, se va constitui la nivelul comunității o echipă pluridisciplinară, formată din psiholog, asistent social, mediator școlar, consilieri, logoped, un specialist în relații sociale, echipă care asigură servicii de informare, mediere școlară, consiliere, logopedie și sprijin educațional. Sunt de asemenea foarte importante și celelalte beneficii pe care proiectul le aduce în comunitate : grupurile de suport pentru părinți, programul de educație nonformală centrat pe dezvoltarea abilităților sociale, organizarea și desfășurarea de școli de vară, precum și derularea atelierelor estivale. De asemenea, Școala Gimnazială “Al. I. Cuza” va beneficia în cadrul proiectului și de dotări : tablă interactivă multifuncțională, laptop, precum și mobilier școlar. Echipa care a planificat și derulat caravana este formată din managerul de proiect, prof. dr. FARCAȘ Genoveva, ȚABĂRĂ Aura, expert evaluare impact și progres, RAUS Gabriela, expert coordonator echipa mobilă de sprijin educațional, SIMION Mihaela, expert responsabil Școală după școală, MOTAȘ Viorel, expert responsabil A doua șansă, MANEA Sabina, expert coordonator campanie informare și conștientizare locală, TAMAȘ Camelia, consilier școlar, MENDELOVICI Alina, expert educație specială și mediator școlar, Potcovariu Liliana. Directorul școlii, prof. Ionela Zmău, precum și directorul adjunct, prof. Gabriela Condrea, au contribuit în mod substanțial la derularea activității și la organizarea momentelor artistice.
Caravana mesajelor incluziunii sociale va poposi în februarie la Școala Gimnazială Deleni, în luna martie la Școala Gimnazială Pârcovaci, urmând ca Liceul Teoretic “Lascăr Rosetti” Răducăneni să-i fie gazdă în luna aprilie.
Inspectoratul Școlar Județean Iași, alături de partenerii săi, Asociația HoltIS și Fundația COTE, implementează acest proiect în cadrul Programului „ȘCOALĂ PENTRU TOȚI”, Axa prioritară 6, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Contact: Prof. Sabina Maria MANEA, Coordonator de campanie de informare și conștientizare locală, Telefon 0745 989 507, e-mail: sabinaro@yahoo.com