Curs de formare ca Educator Parental cu cadre didactice în vederea susținerii de cursuri de Educație Parentală

Curs de formare ca Educator Parental cu cadre didactice în vederea susținerii de cursuri de Educație Parentală

În perioada 20-23 noiembrie 2017 s-a susținut Cursul de formare în Educația Parentală “Cum ne antrenăm parentingul apreciativ”cu cadre didactice din școlile incluse în proiectul ”Incluziune socială prin furnizarea de servicii sociale integrate la nivelul comunităţii” – Pachetul Educație Incluzivă de Calitate, Componenta Educație Parentală, implementat de către Asociația HoltIS și Reprezentanța UNICEF în România, finanțat prin fonduri UNICEF, în vederea susținerii de cursuri de Educație Parentală în aceste școli.

Activitatea s-a desfășurat la Iași, Județul Iași și au participat 17 cadre didactice și 9 directori din cele 17 școli implicate în proiect, aceștia fiind formați în vederea susținerii Cursurilor de Educație Parentală cu 13 părinți ai copiiilor din școlile în care activează fiecare Educator Parental.
Cadrele didactice prezente în cadrul acestui curs de formare au reprezentat următoarele instituții:

  • Şcoala Gimnazială Frumoasa, Loc. Schitu–Frumoasa, Comuna Balcani, județul Bacău;
  • Școala Gimnazială nr. 1 Slobozia, comuna Stănișești, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială Pârjol, Localitate Pârjol, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială „Al. cel Bun” Berzunți, Loc. Berzunți, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială Nr.1 Sănduleni, Com. Sănduleni, județul Bacău;
  • Liceul Tehnologic „Petru Rares” Bacău;
  • Şcoala Gimnazială „Alexandru Sever„, Moineşti, județul Bacău;
  • Școala Gimnazială Scorțeni, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială Asău, Comuna Asău, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială Zemeş, Comuna Zemeş, județul Bacău;
  • Școala Gimnazială nr. 1 Turluianu, comuna Berești-Tazlău, județul Bacău;
  • Școala Gimnazială Hăghiac, comuna Dofteana, județul Bacău;
  • Școala Gimnazială Corbasca, comuna Corbasca, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială Oituz, Comuna Oituz, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială „Alecu Russo`, Bacău;
  • Şcoala Gimnazială Motoşeni, Comuna Motoşeni, județul Bacău;
  • Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare„, Buhuşi, Comuna Buhusi, județul Bacău;

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.