Formare Educatori Parentali – Seria 2 – Proiect ”Împreună pentru Copii!” – PEC062

În perioada 02-06 iunie 2015 s-a derulat etapa de pregătire teoretică a celei de-a doua serii de Educatori Parentali susținută în cadrul proiectului “Împreună pentru Copii!”-PEC062 implementat de Inspectoratul Școlar Județean Iași în parteneriat cu Filiala Iași a Fundației Holt România-FCSSCF în cadrul programului RO10 ”Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative local și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale” prin Operatorul de Program Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS). Proiectul este finanțat prin Granturi SSE 2009-2014 și fonduri asigurate de Guvernul României.

În cea de-a doua serie de formare au participat 23 de cadre didactice titulare în școlile din mediul rural din Jud. Iași, implicate în proiect. Ulterior acestei etape, fiecare cadru didactic format ca Educator Parental în cadrul proiectului va susține două sesiuni de formare-informare cu 10 cadre didactice care activează în aceeași școală și un curs de Educație Parentală cu aproximativ 13 părinți ai copiilor din școală care se confruntă cu risc de abandon școlar.

Specialiștii prezenți la această formare au reprezentat următorele instituții:
Comuna/Localitate/Scoala
1. Balș Balș Școala Gimnazială Balș
2. Ciohorani Ciohorani Școala Gimnazială Ciohorani
3. Cucuteni Cucuteni Școala Gimnazială ”Petru Poni”
4. Deleni Deleni Școala Gimnazială Deleni
5. Dobrovăț Dobrovăț Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”
6. Erbiceni Erbiceni Școala Gimnazială ”Constantin Erbiceanu”
7. Fântânele Fântânele Liceul Tehnologic Fântânele
8. Focuri Focuri Liceul Tehnologic Focuri
9. Țibănești Glodenii-Gândului Școala Gimnazială Glodenii-Gândului
10. Gorban Gorban Școala Gimnazială Gorban
11. Grajduri Grajduri Școala Gimnazială Grajduri
12. Gropnița Gropnița Liceul Tehnologic Gropnița
13. Hărmănești Hărmăneștii-Vechi Școala Gimnazială Hărmăneștii-Vechi
14. Cotnari Hodora Școala Gimnazială ”Cezar Petrescu”
15. Holboca Holboca Școala Gimnazială nr. 1 Holboca
16. Moșna Moșna Școala Gimnazială Moșna
17. Moțca Moțca Școala Gimnazială Moțca
18. Mogoșești-Siret Muncelu de sus Școala Gimnazială Muncelu de sus
19. Al. I. Cuza Șcheia Școala Gimnazială Șcheia
20. Țigănași Țigănași Școala Gimnazială ”C. Antoniu”

Următoarea serie de formare teoretică a cadrelor didactice din școlile din mediul rural implicate în proiect se va susține în perioada 15-19 iunie 2015.

Comments are closed.